Românii trebuie să practice voluntariatul

2011 a fost anul european al voluntariatului. Suntem în 2013. Degeaba au susținut autorităţile responsabile necesitatea derulării unor proiecte ce vizează educaţia civică,  prea puţini cetăţeni sunt interesaţi şi se implică cu adevărat în acţiunile de voluntariat. Cred că în școli ar trebui să se predea lecții despre voluntariat, părinții ar trebui să își învețe copiii despre importanța actelor de voluntariat, să facă bine fără a cere și fără a aștepta nimic în schimb este una dintre calitățile care s-au pierdut de-a lungul anilor din diverse motive. 

Am căutat în Ziarul Lumina articole referitoare la voluntariat. Ar fi putut fi scrise mai multe. Poate, prin intermediul presei (creștină și nu numai), tinerii care încă mai lecturează presa ar putea învăța despre voluntariat. „Problematica voluntariatului în România trebuie regândită la nivelul cetăţeanului responsabil, iar anul viitor ar trebui derulate câteva proiecte ce vizează educaţia civică",  declara, în 2011, secretarul de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor, Vasile Timiş. Avea dreptate, dar foarte multe acțiuni de voluntariat nu au fost de-a lungul anilor. Există numeroase ONG-uri care pun accent pe voluntariat, felicitări, am văzut și tineri-studenți și elevi-care se implică în acțiuni de ecologizare(mai ales), dar parcă, totuși, în ciuda acestor câtorva exemple, voluntariatul nu a prins. La nivel european, 100 milioane de cetăţeni îşi dedică timpul şi experienţa pentru a-i ajuta pe cei care se află în dificultate, iar cel mai nou Eurobarometru arată că 3 din 10 europeni susţin că sunt implicaţi în mod activ ca voluntari, potrivit Ziarului Lumina. În ceea ce priveşte voluntariatul creştin, în spaţiul european catolic şi protestant, acesta este bine dezvoltat, o parte din proiectele iniţiate ajungând şi în Europa Centrală şi de Est, prin diferite ONG-uri ori împreună-lucrări între Biserici (Ziarul Lumina).
De ani de zile, poporul român este măcinat de crize, în special de o criză a valorilor. Am uitat să fim oameni. Și nu trebuie să uităm niciodată acest lucru. Și oamenii se ajută între ei, se implică, le pasă de cei din jur, sunt creștini care își iubesc aproapele. Ar trebui ca voluntariatul să se dezvolte mai mult şi în spaţiul creştin-ortodox din România şi să devină parte integrantă a pastoraţiei. Avem nevoie unii de alții, avem nevoie să ne acordăm atenție unii altora, nu să fim indiferenți la nevoile celor de lângă noi, avem nevoie să fim oameni. 
Este adevărat că avem multe griji, viața la noi este uneori grea, cu lipsuri, dar dacă suntem sănătoși, trebuie să fim mulțumiți și să îi mulțumim Lui Dumnezeu. A fi voluntar și a te implica în diverse acțiuni nu înseamnă a dărui bani, ci, mai degrabă, a dărui din timpul tău, din afecțiunea ta. Sunt atâția bătrâni singuri care abia așteaptă să le deschidă cineva ușa, sunt atâția copii care nu au pe cineva alături, sunt atâtea locuri, monumente, spații de joacă etc care trebuie curățate...exemplele pot fi multe. Trebuie doar să ne implicăm. 

Cu ajutorul Lui Dumnezeu și al enoriașilor, Bisericile Parohiei Frasinu au o față nouă

Doamne ajută!
Nu am mai scris de multă vreme pe acest blog și vă cer iertare. Fiind o zi de sărbătoare și găsind timpul necesar, am decis să postăm informații îmbucurătoare din Parohia Frasinu-Gorj. Cu ajutorul bunului Dumnezeu și al enoriașilor, oameni plini de credință din Parohia Frasinu, am reușit să efectuăm mai multe lucrări care erau necesare la lăcașurile de cult din parohie.
La Biserica din Rogojina am restaurat și mutat troița veche de aproximativ 100 de ani, am făcut gard metalic de împrejmuire a lăcașului de cult, am făcut pardoseala din Sfântul Altar, am primit prin bunăvoința unui om cu suflet mobilier bisericesc nou.

La Biserica din Moțești, cu ajutorul uneia dintre familiile din parohie, oameni cu totul deosebiți, am schimbat ușa de la intrarea în sfântul lăcaș, tabla de pe acoperișul bisericii a fost vopsită, fiind ruginită și având nevoie de un strat de lac protector. De asemenea, am vopsit gardul din împrejurul bisericii, urmează, până la sfârșitul anului, să realizăm gardul de la cimitir.
La Biserica Cocoanei din Frasinu, frumosul nostru monument istoric de o însemnătate deosebită, am făcut aleea de ciment în trepte cu balustradă metalică pe partea dreaptă, am construit o clopotniță nouă și am mutat în ea clopotul, care se afla în turla bisericii. Am achiziționat și o cruce de altar.
La Biserica Sfinții Arhangheli din Frasinu am realizat gardul de împrejmuire și la biserică și la cimitir. La cimitir am reușit să lărgim terenul datorită unor enoriași care ne-au donat o suprafață de teren.În urmă cu foarte puțin timp, tot cu ajutorul enoriașilor, am renovat la exterior lăcașul de cult.
Am plantat flori și pomi decorativi la două biserici.
Vom posta și fotografii grăitoare. Mai avem multe de făcut, dar cred cu tot sufletul că vom reuși în ceea ce ne propunem. Le mulțumesc din suflet tuturor celor care ne-au ajutat și bunului Dumnezeu, în primul rând. Multă sănătate!
Închei cu un citat din Părintele profesor Dumitru Stăniloae, care spunea că „dacă Fiul lui Dumnezeu a deplasat, prin naşterea ca om din Fecioară, legea rigidă adusă de păcat, iar prin Înviere S-a ridicat peste puterea morţii, ca altă formă a legii rigide a materiei trupului în viaţa de după Înviere a Sa şi a noastră, ne ridică deplin la libertatea faţă de legile materiei, de sub robia lor.“ (Dumitru Stăniloae, „Iisus Hristos lumina lumii şi îndumnezeitorul omului“, Editura Anastasia, Bucureşti, 1993, p. 101).

„Murind păcatului şi înviind dreptăţii“

După o rânduială sfântă, fiecare părticică a timpului nostru pământesc poartă întru sine o dorinţă nestinsă după înveşnicire, în perspectiva întâlnirii desăvârşite cu Dumnezeu în ceruri: „Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine, mai cu adevărat, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale“. În acest chip, fiecare an ne deschide în suflet bucuria unei noi învieri, care străbate până dincolo de moarte, în comuniunea desăvârşită cu Hristos, Biruitorul morţii. La ea ajungem însă cu multă osteneală de post, rugăciune şi nevoinţă, la vremea gătită nouă în perioada Postului Mare, scrie Ziarul Lumina. (http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/traditia-postului-biserica-ortodoxa)

Pentru a ajunge să ne împărtăşim în chip binecuvântat de Marele Praznic al Învierii Mântuitorului Hristos, trebuie mai întâi să răzbatem singuri până dincolo de întunericul patimilor noastre, „murind păcatului şi înviind dreptăţii“, depăşind în chip tainic legăturile trupului şi materialitatea lumii, pentru a sălăşlui duhovniceşte laolaltă cu cei bineplăcuţi ai casei Dumnezeului nostru. Pentru aceasta trebuie să alergăm „după regulile jocului“, trebuie să ne întovărăşim cu postul şi, călăuzindu-ne paşii după rânduiala sfintei noastre Biserici, să încununăm finalul acestei jertfe duhovniceşti în îmbrăţişarea părintească a Mirelui Ceresc, care ne va spune: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău“ (Mt. 25, 21).

Firescul social al postului 

Pentru mulţi dintre fraţii noştri, această şcoală a nevoinţelor rămâne şi astăzi ceva cu anevoie de înţeles. Să fie oare postul un simplu regim alimentar? O perioadă încărcată doar de înţelesuri somatice, fără substrat duhovnicesc şi, prin urmare, fără o importanţă prea mare pentru actualitatea existenţei noastre? Nici pe departe. Sfântul Vasile cel Mare trage un semnal de alarmă asupra modului autentic de înţelegere a postului, arătând în acelaşi timp şi normalitatea dimensiunii sale sociale: „Eşti bogat? Nu insulta postul, socotindu-l nevrednic să stea cu tine la masă! Nu-l alunga cu necinste din casa ta, biruit de desfătare, ca nu cumva postul să te învinuiască înaintea Legiuitorului posturilor, care, prin pedeapsa ce-ţi va da, să te supună la un mult mai aspru post. Săracul să nu ia în bătaie de joc postul care altădată a fost tovarăşul de casă şi de masă al stomacului. Femeile să postească şi ele, că şi lor le este postul atât de potrivit şi de firesc ca respiraţia. Copiii să fie adăpaţi cu apa postului, ca şi plantele bine crescute. Bătrânilor le este uşor postul, pentru că de mult s-au obişnuit cu el. Călătorilor le este postul tovarăş bun de drum; îi face uşori şi sprinteni, pe când îmbelşugarea îi sileşte să ducă poveri, să poarte în spate greutăţile cu care s-au desfătat. Când soldaţii pleacă la luptă, iau cu ei alimentele de trebuinţă hranei, nu plăcerii. Iar noi când pornim la luptă cu duşmanii nevăzuţi, care ne grăbim spre Patria de Sus, nu trebuie oare să ne mulţumim numai cu cele de trebuinţă sufletului, mai ales că suntem necontenit pe câmpul de bătaie?“ (Sfântul Vasile cel Mare, Despre post, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2009, p. 26).

Hrană pentru minte şi suflet

Fiecare pas, fiecare zi a acestui ciclu liturgic de şapte săptămâni din Postul Mare este calculată cu multă înţelepciune. În toată această perioadă au fost rânduite sfinte slujbe în care, împreună cu slujitorii sfintelor altare, ne plângem păcatele, făcând pocăinţă din inimă şi rugând pe Stăpânul vieţii noastre să alunge de la noi „duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert“ şi să ne încununeze cu „duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei“, aşa cum a făcut odinioară Sfântul Efrem Sirul.

Dincolo de toate, trebuie ştiut că, deşi pentru mulţi legea postului este mai mult o lege a pântecelui, pentru creştinii adevăraţi, acest legământ se face mai ales pentru minte şi suflet, căci „cel ce nu păzeşte măsura şi alegerea cu grijă a mâncării, nu poate să-şi păstreze nici fecioria, nici întreaga înţelepciune, nu-şi poate înfrâna mânia, se dedă leneviei, se face rob al slavei deşarte, sălaş al trufiei, pe care o bagă în om starea lui trupească ce apare cel mai adeseori din pricina mesei bogate şi ospătării până la saţ“. În concluzie, „fiecare trebuie să se cerceteze pre sine cu ajutorul unui părinte duhovnicesc încercat şi cu darul dreptei socotinţe şi să nu-şi ia asupră şi un post mai presus de puterile sale, fiindcă postul e pentru om, nu omul pentru post; mâncarea e lăsată pentru sprijinirea trupului, nu să-l slăbănogească“ (Sfântul Ignatie Branceaninov, Experienţe ascetice, vol. I, Ed. Sofia, Bucureşti, 2000, pp. 139-145).

                                        ROMÂNIA                                           

                      

                                                                    FRASINU

                                                                           Vladimir ~ Gorj

                                                            

                Satul Frasin este de formă liniară. Ca să ajungi în Frasin trebuie să vii ori dinspre Bibeşti, pe drumul judeţean ce se desparte din Europeanul Craiova Târgu-Jiu la Ţânţăreni, or dinspre Vierşani, tot din acelaşi drum judeţean. Vom lua în considerarea varianta de acces dinspre comuna Vladimir, care este prima din cele două descrise mai sus. La Bibeşti părăsim drumul judeţean spre dreapta, trecem calea ferată şi peste cam un kilometru ajungem la râul Gilort. Îl traversăm şi după nici 500 de metri suntem în centrul comunei Vladimir, unde se găseşte bustul în bronz a lui Tudor Vladimirescu. Mărturie a trecerii timpului şi mai ales oamenilor, nasul statuii este rupt. Cum venim dinspre Bibeşti, facem stânga pe drumul de ţară, cu dorul asfaltului în roţi şi la 100 de metri ne găsim pe un vârf de deal. Începe aici Ogaşul lui Săulescu, pe care trebuie să îl trecem ca să ajungem la Scoica, un cătun cu case simple. Vedem că drumul urmează nordul. Trecem de Gruieşti, un alt cătun şi apoi dăm în Frasin, de fapt Frasinu, cum este cunoscut satul prin partea locului. Dacă întrebi oamenii ei ştiu că stau în Frasinu, nu în Frasin, se miră când văd scris undeva Frasin... Trecând prin ce se numea odată cătunul Botuleşti, lăsăm în stânga cimitirul, Şcoala Primară ce are vizavi ruinele fostului magazin, apoi pe dreapta clădirea dărăpănată a fostei şcoli primare, ferma cu biserica Cunoanei pe dreapta şi clădirile unde era demult conacul lui Aristică şi al lui Mimi Schileru pe stânga, ajungem la o intersecţie, unde dacă facem dreapta urcăm spre Moţeşti, un alt cătun cocoţat pe un moţ de deal, de unde se poate trece pe cealaltă parte a dealului, la Ruginoasa. De la intersecţia cu drumul Moţeştilor, mergând spre nord, adică „la deal” cum spun oamenii, nu mai sunt case. Vin câmpuri cultivate şi apoi, ca la un kilometru, începe Rogojina, cătun care face parte din comuna Jupâneşti, satul Vierşani. Religia oamenilor din partea locului este creştin-ortodoxă, parohia cuprinde patru biserici

: la Rogojina, la Moţeşti, biserică nouă, construită de o familie avută a satului, Ciugulea, la Frasinu, o bisericuţă simplă, „pe Linie”, care poartă deasupra uşii numele celor care au contribuit la construcţia ei. Clopotul are o istorie interesantă, fiind construit dintr-un aliaj ce conţine argint şi a fost îngropat în timpul râzboiului spre a nu fi transformat în gloanţe. Cea mai mare biserică a parohiei este Biserica Cocoanei, cunoscută aşa după numele boieroaicei Mimi Schileru, ultima reprezentantă în sat a familiei Schileru. Moşia a fost a lui Aristică Schileru (fruntaş PNŢ Gorj, deţinut împreună cu Petre Ţuţea la Ocnele Mari), originar din Schela, cumpărată de la fanariotul Musc, acesta fiind de fapt ctitorul bisericii (frescele îl înfăţişează împreună cu doamna sa şi literele sunt chirilice, dar limba e română). Biserica este declarată Monument istoric. De numele lui Musc fanariotul se leagă şi denumirea de circulă printre oameni, negăsită pe nici o hartă, a cătunului Musculeşti, care se află, paradoxal, pe malul celălalt al Gilortului. (Sursa - http://frasinu.blogspot.ro)

                      ISTORIC

Biserica ,,Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”

Parohia Frasinu, Sat Rogojina, Jupanesti, Gorj

                                                       Pr. Dragomir Țicleanu

         La răsărit de râul Gilort pe malul stâng al acestuia se găsește satul Rogojina, comuna Jupânești, iar din punct de vedere bisericesc face parte din Parohia Frasinu, comuna Vladimir.

         Satul Rogojina este pomenit pentru prima dată în anul 1531(pag. 98 din istoria Gorjului de Al. Ștefănescu). Porunca lui Vlad Vodă al VI-lea  Înecatul (domnitor al Țării Românești între iunie 1530- septembrie 1532, fiul lui Vlad al V-lea cel Tânăr), prin care întărește lui Stoica Pitaru și soției sale stăpânire în Rogojina și Broșteni, moșii de moștenire de la Ivan, tatăl soției sale Petrești. Scrisă în pergament- limba slavă.

         Numele satului Rogojina vine de la numele familiei Rogojeanu care pe timpuri avea proprietăți în sat. Pe timpuri nu au fost în acest sat decât trei familii: Balaci, Croitoru și Roșianu, de aceea existau ,,mahalalele” Balaci, Croitorii și Roșieni.

         La început locuiau pe văile pâraielor și încet încet înmulțindu-se familiile s-au apropiat de centrul satului.

         În satul Rogojina până în anul 1946 a fost un  stejar mare secular, în marginea șoselei cu diametru de 3m., sub care s-a adăpostit Tudor Vladimirescu, eroul din Vladimir.

         Tot în satul Rogojina se găsește un pisc, numit ,,Piscul Cerului”. Acesta se află în spatele Bisericii din sat, fiind apărat natural pe trei laturi și oferind o bună vizibilitate pe Valea Gilortului. Dealul prezintă, și la ora actuală, urme de terasare artificială. De pe platou, cât și de pe terasele acestuia, s-au cules în anul 1978 de către P. Gherghe fragmente ceramice tipice pentru epoca dacică.

Datorită situației geografice acest sat din punct de vedere administrativ în anul 1908 a fost comună împreună cu satul Voicu din comuna Bărbătești, apoi a trecut de comuna Vierșani, apoi de comuna Bărbătești, și în cele din urmă de comuna Jupânești, de care ține și astăzi.

         În satul Rogojina a existat doar o biserică și o școală înființată în anul 1908 în sediul fostei primării. Biserica este construită din lemn pe temelie de de cărămidă, din materialul a trei biserici, de la Vierșani, Voicu și Rogojina. Biserica din satul Rogojina s-a construit între anii 1886-1890 din lemn, acoperită cu șiță, actualmente cu tablă, contrucția inițială s-a făcut prin stăruința Pr. Vierșeanu și Pr. Ștefan Popescu.

         Biserica veche care s-a mutat pe locul de azi s-a construit întâi la cimitirul vechi , <<Concești>>, și a datat până în anul 1805, când s-a dărâmat și materialul a fost folosit ulterior la cea nouă. Biserica este fără turlă, în formă de corabie, cu hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

         În bibliotecile bisericilor din satele Rogojina și Frasinu, aceste sate alături de satul Moțești alcătuind Parohia Frasinu, se aflau niște cărți de cult deosebit de vechi: 1) o Evanghelie din anul 1723, 2) un Antologhion din anul 1751, 3) un Penticostar din anul 1848, 4) un Triod din anul 1731, 5) o Cazanie din anul 1745, 6) un Antologhion din sec. al XVIII-lea, 7) un Octoih din anul 1792, 8) o Psaltire din anul 1848, 9) un Ceaslov din sec. al XVIII-lea, 10) un Penticostar din sec. al XVIII-lea, 11) o Cazanie din anul 1834, 12) un Triod din anul 1813, 13) un Minei pe luna noiembrie din anul 1862, 14) un Minei pe luna ianuarie din sec. al XIX-lea, 15) Minei pe lunile sept- dec. din anul 1815, 16) un Apostol din anul 1814, 17) un Minei pe luna august din sec. al XVIII-lea, 18) un Octoih Mare din anul 1811, 19) un Octoih Mic din anul 1843, 20) un Minei pe luna octombrie din sec. al XIX-lea, 21) un Minei pe luna iunie din sec al XIX-lea, 22) un Penticostar din sec al XVIII-lea, 23) un Minei pe luna iunie din sec al XIX-lea, 24) un Octoih din anul 1776, 25) un Triod din anul 1848, 26) un Apostol din anul 1744, 27) un Antologhion din sec. al XVIII-lea, 28) un Liturghier din anul 1835, 29) un Catavasier din sec. al XIX-lea. Toate aceste cărți au fost luate în anul 1980 de către Oficiul Patrimoniului Cultural Național - Gorj.

Lidia Drăghescu, o fetiță bolnavă de cancer are nevoie de ajutor!

        În urmă cu un an, familia Drăghescu, din oraşul Tismana, satul Sohodol, primea o veste cumplită: fetiţa lor de 8 ani, Lidia Vasilica Drăghescu, a fost diagnosticată cu cancer. Viaţa lor şi a fiicei s-a schimbat dramatic, iar fiecare zi înseamnă o luptă cu teribila afecţiune. Acum, familia Drăghescu are mare nevoie de ajutor financiar pentru a putea salva viaţa copilei. Până la începutul lunii martie, familia Drăghescu are nevoie de 5.000 de euro pentru achiziţionarea medicamentelor din Austria. 

Familia Drăghescu poate fi contactată la următoarele numere de telefon: 0761.165.877 (Vasile), 0760.718.924 (Vasilica).

În ianuarie 2012, soții Vasile și Vasilica Drăghescu și-au dus copila la un control, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Aici i-au fost repetate de trei ori analizele, până când i s-a stabilit diagnosticul provizoriu de cancer, respectiv limfom malign nonHodgkin.  La primul tratament cu medicamentul prescris, fetița a făcut alergie şi i-a fost recomandat, ulterior, respectiv pe la jumătatea anului trecut, un alt tratament. Medicii au spus că Erwinase va fi un medicament la care nu va face alergie. Din cauza faptului că o singură fiolă de Erwinase costă 1.080 de euro, familia Drăghescu a decis să facă un credit bancar şi să se împrumute pe la prieteni şi rude. Suma totală cheltuită până în prezent depăşeşte 11.000 de euro.
Medicamentul Erwinase a început să dea rezultate, iar fetiţa să se simtă mult mai bine. Acum, din păcate, familia nu mai are bani pentru procurarea lui. „Efectiv am ajuns la limita posibilităţile noastre materiale. Nu am fi visat niciodată că vom ajunge în situaţia aceasta. Bucuria noastră a fost că al doilea medicament a început să dea rezultate, iar medicii din Bucureşti ne-au spus că trebuie neapărat să îi mai administreze cinci fiole pentru a nu lăsa cancerul să revină. Din păcate, acest medicament nu se află pe lista celor decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate. Am fost şi acolo şi am discutat. Am alergat peste tot să facem rost de bani pentru a continua tratamentul, dar nu am reuşit. Datorită unei campanii de strângere de fonduri inițiate de Gorj-Domino mai mulți oameni ne-au sunat și ne-au donat bani. Le mulțumesc tuturor, m-au căutat directori de firme, foști directori, pensionari, chiar și politicieni. Sperăm din tot sufletul că împreună cu oameni ca dumnealor vom reuși să strângem banii necesari tratamentului cu Erwinase. Am reușit să strângem aproximativ 2.000 de euro până acum. Avem promisiuni de la două doamne profesoare care vor organiza spectacole caritabile și poate vom reuși să mai strângem câte ceva. Ne-au donat bani preoți din Gorj, pensionari, un fost director al Gărzii Financiare-domnul Traian Iana, domnul director de la Artego, foarte mulți oameni ne-au ajutat. Le mulțumim din suflet!”, a spus Vasile Drăghescu, tatăl Lidiei. 



        Să o ajutăm pe micuța Lidia în lupta cu această boală teribilă. Orice donație este importantă. Luați legătura cu familia fetiței. Orice gest plin de omenie contează pentru această familie care nu și-a pierdut speranța că fiica lor va ieși învingătoare din această luptă. Fiți alături de acești oameni! 
                      Doamne ajută!

Parohia Frasinu

Biserica ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”

Noiembrie 2012