Hristos s-a născut! Crăciun binecuvântat!

      „Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul.“

(Luca 2, 10-11)

       Naşterea Fiului lui Dumnezeu, ca om, din Fecioara Maria în­seamnă că El Însuşi S-a făcut om şi nu pentru Sine, ci pentru noi, oamenii, pentru a-ne ajuta pe noi, oamenii, prin coborârea Lui la noi, din iubire. 
În dimineața Nașterii Fiului lui Dumnezeu, bătrânele satului Frasin s-au gătit așa cum trebuie pentru a merge la slujbă și au pornit spre biserică. Pășind apăsat pe ulițele satului, dându-și binețe, zâmbind senine, au venit la Biserica „Sfinții Mihail și Gavril”. Mari sau mici, bucuria Crăciunului este pentru fiecare! Așa că, la biserică au venit, zgribuliți, și copiii satului. Auziseră că e mare sărbătoare și că pe la biserică a trecut și Moșul! 
Unul dintre cele mai înălțătoare sentimente/simțăminte este acela din momentul în care, în timpul sfintei slujbe, credincioșii cântă împreună, glasurile lor îl prea slăvesc pe bunul Dumnezeu, sufletele lor se înalță cu încredere spre Hristos, care, din iubire de oameni, s-a făcut om. Acestea sunt momentele în care ne dăm seama cât de mult ne iubește Dumnezeu și cât de recunoscători trebuie să îi fim. Ascultând Evanghelia care vestește nașterea Lui Hristos, aflăm una dintre cele mai frumoase și pline de înțelesuri pilde! Cât de simplă și măreață în același timp a fost nașterea Mântuitorului! Câtă iubire nu ne-a arătat El nouă, oamenilor, prin nașterea Sa, dar mai ales prin răstignirea Sa! Evanghelia Naşterii lui Hristos-Domnul ne cheamă pe noi, creştinii, la rugăciune, la multă responsabilitate şi multă lucrare a faptelor bune. 
Cântările Sărbătorii Naşterii Domnului ne arată că întruparea sau înomenirea lui Dumnezeu-Cuvântul, din Fecioara Maria, are ca scop ridicarea omului pământesc, stricat prin păcat şi moarte, la viaţa cerească, nestricăcioasă şi veşnică: „Cerul şi pământul astăzi s-au unit, născându-Se Hristos. Astăzi, Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la ceruri s-a suit. Astăzi este văzut cu trup pentru om Cel din fire nevăzut“. 

Un Crăciun binecuvântat să aveți!
http://www.youtube.com/watch?v=9TjhlKwCTAk

Dumnezeu Preasfantul

Mareste imaginea.

Dumnezeu Preasfântul
Colindând pământul
A vrut să nu mai fie
Potop și urgie

El făcu lumină
Blândă și senină
Și își trimise Fiul
S-alunge pustiul
Fiul se-ntrupează
Lumea luminează
Fecioara Maria
Naște pe Mesia
Dumnezeu Prea Bunul
Ne-a trimis Crăciunul
Cu har și bucurie
Și aici să fie!

La mulți ani binecuvântați!

Să înălţăm rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul 2013 şi să-I cerem ajutorul Său în toată lucrarea cea bună şi folositoare pe care o vom săvârşi în anul nou 2014.

Mândră-i seara de Crăciun... Să fim mai buni

Doamne ajută!
                  A început să ningă cu fulgi rari, așteptați de copiii, care își lipesc nasurile calde de geamul rece! Abia așteaptă să scoată saniile, să zburde cu bucurie pură prin neaua albă, să își strige iubirea de Dumnezeu și de viață! Am pășit, Dumnezeu să ne ajute, în una dintre cele mai frumoase luni ale anului: decembrie, luna nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ne pregătim, fiecare cum poate, cum știe, cum a învățat de la bunici și părinți, să îl întâmpinăm cu sufletul curat pe Mântuitorul Hristos, care se naște într-o iesle, pe paie și încălzit de suflarea animalelor. Cu toții, mai mari sau mai mici așteptăm decembrie cu emoție, bucurie și credință. Tradiția creștină se îmbină cu obiceiurile sărbătorilor de iarnă, colindele se ascultă în aproape fiecare casă, umplându-ne sufletele de minunea ce va să vină.
                 Mândră-i sara de Crăciun, după cum spune și colindul românesc!
                 Mici sau mari așteptăm seara de Ajun, când, prin satele Gorjului bat la porți colindătorii, pe care îi primim în case, le ascultăm, lăcrimând, frumoasa cântare, mai apoi îi cinstim cu nuci, mere, un colăcuț făcut de bunica cu pletele dalbe și îi mulțumim Lui Dumnezeu că suntem sănătoși și a mai trecut un an, cu bune și rele, cu credință, mereu. Abia așteptăm să ne strângem în jurul bradului împodobit, la căldura lemnelor ce trosnesc în sobă, ne amintim de cei plecați dintre noi și cărora le ducem dorul, ne arătăm dragostea ce unește o familie și nu uităm să îi aducem mulțumire Lui Dumnezeu pentru toată bogăția noastră. Nu trebuie nici să uităm să ne rugăm pentru cei care nu sunt atât de norocoși ca noi, pentru cei care sunt încercați de boli trupești sau sufletești, pentru cei singuri, care nu au simțit de mult căldura unei familii, pentru toți copiii din lume, pentru bătrâni și pentru tineri.
                    Este ultima lună din an, un decembrie în care ar trebui să ne amintim-dacă am uitat-de cei sărmani, de cei singuri, de cei bolnavi. Mihai Rață și Cristian Rostogolea sunt doi copii bolnavi, iar poveștile lor au fost prezentate în paginile ziarului Gorj Domino.
http://www.gorj-domino.ro/are-urgent-nevoie-de-noi-cristian-a-ramas-fara-o-mana-si-lupta-in-continuare-cu-o-boala-cumplita/

http://www.gorj-domino.ro/cazul-lui-mihai-rata-a-impresionat-toata-tara-20-de-urne-amplasate-in-magazine/

Să facem tot posibilul și să îi ajutăm pe acești copii. Să ne rugăm pentru sănătatea lor, cei care pot să doneze pentru a-i ajuta, să le aducem un zâmbet pe fețele triste.
Conturi bancare:
Donați pentru Mihai Rață și șansa sa la viață

Asociația Animos Hermannstadt, BCR Sibiu,  strada Emil Cioran

RO34RNCB 0227 0576 7233 0001 monedă lei (ROL)

Donați pentru sănătatea lui Cristian Rostogolea

RO 89 BTRLEURCRT 0215115801 (EURO) și 

RO 42 BTRLRONCRT 0215115801 (LEI)

           Dumnezeu să ne ajute să fim buni, omenoși, miloși, mereu în ajutorul celor aflați în nevoie! Să ne pregătim cum se cuvine de Crăciun!

Românii trebuie să practice voluntariatul

2011 a fost anul european al voluntariatului. Suntem în 2013. Degeaba au susținut autorităţile responsabile necesitatea derulării unor proiecte ce vizează educaţia civică,  prea puţini cetăţeni sunt interesaţi şi se implică cu adevărat în acţiunile de voluntariat. Cred că în școli ar trebui să se predea lecții despre voluntariat, părinții ar trebui să își învețe copiii despre importanța actelor de voluntariat, să facă bine fără a cere și fără a aștepta nimic în schimb este una dintre calitățile care s-au pierdut de-a lungul anilor din diverse motive. 

Am căutat în Ziarul Lumina articole referitoare la voluntariat. Ar fi putut fi scrise mai multe. Poate, prin intermediul presei (creștină și nu numai), tinerii care încă mai lecturează presa ar putea învăța despre voluntariat. „Problematica voluntariatului în România trebuie regândită la nivelul cetăţeanului responsabil, iar anul viitor ar trebui derulate câteva proiecte ce vizează educaţia civică",  declara, în 2011, secretarul de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor, Vasile Timiş. Avea dreptate, dar foarte multe acțiuni de voluntariat nu au fost de-a lungul anilor. Există numeroase ONG-uri care pun accent pe voluntariat, felicitări, am văzut și tineri-studenți și elevi-care se implică în acțiuni de ecologizare(mai ales), dar parcă, totuși, în ciuda acestor câtorva exemple, voluntariatul nu a prins. La nivel european, 100 milioane de cetăţeni îşi dedică timpul şi experienţa pentru a-i ajuta pe cei care se află în dificultate, iar cel mai nou Eurobarometru arată că 3 din 10 europeni susţin că sunt implicaţi în mod activ ca voluntari, potrivit Ziarului Lumina. În ceea ce priveşte voluntariatul creştin, în spaţiul european catolic şi protestant, acesta este bine dezvoltat, o parte din proiectele iniţiate ajungând şi în Europa Centrală şi de Est, prin diferite ONG-uri ori împreună-lucrări între Biserici (Ziarul Lumina).
De ani de zile, poporul român este măcinat de crize, în special de o criză a valorilor. Am uitat să fim oameni. Și nu trebuie să uităm niciodată acest lucru. Și oamenii se ajută între ei, se implică, le pasă de cei din jur, sunt creștini care își iubesc aproapele. Ar trebui ca voluntariatul să se dezvolte mai mult şi în spaţiul creştin-ortodox din România şi să devină parte integrantă a pastoraţiei. Avem nevoie unii de alții, avem nevoie să ne acordăm atenție unii altora, nu să fim indiferenți la nevoile celor de lângă noi, avem nevoie să fim oameni. 
Este adevărat că avem multe griji, viața la noi este uneori grea, cu lipsuri, dar dacă suntem sănătoși, trebuie să fim mulțumiți și să îi mulțumim Lui Dumnezeu. A fi voluntar și a te implica în diverse acțiuni nu înseamnă a dărui bani, ci, mai degrabă, a dărui din timpul tău, din afecțiunea ta. Sunt atâția bătrâni singuri care abia așteaptă să le deschidă cineva ușa, sunt atâția copii care nu au pe cineva alături, sunt atâtea locuri, monumente, spații de joacă etc care trebuie curățate...exemplele pot fi multe. Trebuie doar să ne implicăm. 

Cu ajutorul Lui Dumnezeu și al enoriașilor, Bisericile Parohiei Frasinu au o față nouă

Doamne ajută!
Nu am mai scris de multă vreme pe acest blog și vă cer iertare. Fiind o zi de sărbătoare și găsind timpul necesar, am decis să postăm informații îmbucurătoare din Parohia Frasinu-Gorj. Cu ajutorul bunului Dumnezeu și al enoriașilor, oameni plini de credință din Parohia Frasinu, am reușit să efectuăm mai multe lucrări care erau necesare la lăcașurile de cult din parohie.
La Biserica din Rogojina am restaurat și mutat troița veche de aproximativ 100 de ani, am făcut gard metalic de împrejmuire a lăcașului de cult, am făcut pardoseala din Sfântul Altar, am primit prin bunăvoința unui om cu suflet mobilier bisericesc nou.

La Biserica din Moțești, cu ajutorul uneia dintre familiile din parohie, oameni cu totul deosebiți, am schimbat ușa de la intrarea în sfântul lăcaș, tabla de pe acoperișul bisericii a fost vopsită, fiind ruginită și având nevoie de un strat de lac protector. De asemenea, am vopsit gardul din împrejurul bisericii, urmează, până la sfârșitul anului, să realizăm gardul de la cimitir.
La Biserica Cocoanei din Frasinu, frumosul nostru monument istoric de o însemnătate deosebită, am făcut aleea de ciment în trepte cu balustradă metalică pe partea dreaptă, am construit o clopotniță nouă și am mutat în ea clopotul, care se afla în turla bisericii. Am achiziționat și o cruce de altar.
La Biserica Sfinții Arhangheli din Frasinu am realizat gardul de împrejmuire și la biserică și la cimitir. La cimitir am reușit să lărgim terenul datorită unor enoriași care ne-au donat o suprafață de teren.În urmă cu foarte puțin timp, tot cu ajutorul enoriașilor, am renovat la exterior lăcașul de cult.
Am plantat flori și pomi decorativi la două biserici.
Vom posta și fotografii grăitoare. Mai avem multe de făcut, dar cred cu tot sufletul că vom reuși în ceea ce ne propunem. Le mulțumesc din suflet tuturor celor care ne-au ajutat și bunului Dumnezeu, în primul rând. Multă sănătate!
Închei cu un citat din Părintele profesor Dumitru Stăniloae, care spunea că „dacă Fiul lui Dumnezeu a deplasat, prin naşterea ca om din Fecioară, legea rigidă adusă de păcat, iar prin Înviere S-a ridicat peste puterea morţii, ca altă formă a legii rigide a materiei trupului în viaţa de după Înviere a Sa şi a noastră, ne ridică deplin la libertatea faţă de legile materiei, de sub robia lor.“ (Dumitru Stăniloae, „Iisus Hristos lumina lumii şi îndumnezeitorul omului“, Editura Anastasia, Bucureşti, 1993, p. 101).

„Murind păcatului şi înviind dreptăţii“

După o rânduială sfântă, fiecare părticică a timpului nostru pământesc poartă întru sine o dorinţă nestinsă după înveşnicire, în perspectiva întâlnirii desăvârşite cu Dumnezeu în ceruri: „Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine, mai cu adevărat, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale“. În acest chip, fiecare an ne deschide în suflet bucuria unei noi învieri, care străbate până dincolo de moarte, în comuniunea desăvârşită cu Hristos, Biruitorul morţii. La ea ajungem însă cu multă osteneală de post, rugăciune şi nevoinţă, la vremea gătită nouă în perioada Postului Mare, scrie Ziarul Lumina. (http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/traditia-postului-biserica-ortodoxa)

Pentru a ajunge să ne împărtăşim în chip binecuvântat de Marele Praznic al Învierii Mântuitorului Hristos, trebuie mai întâi să răzbatem singuri până dincolo de întunericul patimilor noastre, „murind păcatului şi înviind dreptăţii“, depăşind în chip tainic legăturile trupului şi materialitatea lumii, pentru a sălăşlui duhovniceşte laolaltă cu cei bineplăcuţi ai casei Dumnezeului nostru. Pentru aceasta trebuie să alergăm „după regulile jocului“, trebuie să ne întovărăşim cu postul şi, călăuzindu-ne paşii după rânduiala sfintei noastre Biserici, să încununăm finalul acestei jertfe duhovniceşti în îmbrăţişarea părintească a Mirelui Ceresc, care ne va spune: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău“ (Mt. 25, 21).

Firescul social al postului 

Pentru mulţi dintre fraţii noştri, această şcoală a nevoinţelor rămâne şi astăzi ceva cu anevoie de înţeles. Să fie oare postul un simplu regim alimentar? O perioadă încărcată doar de înţelesuri somatice, fără substrat duhovnicesc şi, prin urmare, fără o importanţă prea mare pentru actualitatea existenţei noastre? Nici pe departe. Sfântul Vasile cel Mare trage un semnal de alarmă asupra modului autentic de înţelegere a postului, arătând în acelaşi timp şi normalitatea dimensiunii sale sociale: „Eşti bogat? Nu insulta postul, socotindu-l nevrednic să stea cu tine la masă! Nu-l alunga cu necinste din casa ta, biruit de desfătare, ca nu cumva postul să te învinuiască înaintea Legiuitorului posturilor, care, prin pedeapsa ce-ţi va da, să te supună la un mult mai aspru post. Săracul să nu ia în bătaie de joc postul care altădată a fost tovarăşul de casă şi de masă al stomacului. Femeile să postească şi ele, că şi lor le este postul atât de potrivit şi de firesc ca respiraţia. Copiii să fie adăpaţi cu apa postului, ca şi plantele bine crescute. Bătrânilor le este uşor postul, pentru că de mult s-au obişnuit cu el. Călătorilor le este postul tovarăş bun de drum; îi face uşori şi sprinteni, pe când îmbelşugarea îi sileşte să ducă poveri, să poarte în spate greutăţile cu care s-au desfătat. Când soldaţii pleacă la luptă, iau cu ei alimentele de trebuinţă hranei, nu plăcerii. Iar noi când pornim la luptă cu duşmanii nevăzuţi, care ne grăbim spre Patria de Sus, nu trebuie oare să ne mulţumim numai cu cele de trebuinţă sufletului, mai ales că suntem necontenit pe câmpul de bătaie?“ (Sfântul Vasile cel Mare, Despre post, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2009, p. 26).

Hrană pentru minte şi suflet

Fiecare pas, fiecare zi a acestui ciclu liturgic de şapte săptămâni din Postul Mare este calculată cu multă înţelepciune. În toată această perioadă au fost rânduite sfinte slujbe în care, împreună cu slujitorii sfintelor altare, ne plângem păcatele, făcând pocăinţă din inimă şi rugând pe Stăpânul vieţii noastre să alunge de la noi „duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert“ şi să ne încununeze cu „duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei“, aşa cum a făcut odinioară Sfântul Efrem Sirul.

Dincolo de toate, trebuie ştiut că, deşi pentru mulţi legea postului este mai mult o lege a pântecelui, pentru creştinii adevăraţi, acest legământ se face mai ales pentru minte şi suflet, căci „cel ce nu păzeşte măsura şi alegerea cu grijă a mâncării, nu poate să-şi păstreze nici fecioria, nici întreaga înţelepciune, nu-şi poate înfrâna mânia, se dedă leneviei, se face rob al slavei deşarte, sălaş al trufiei, pe care o bagă în om starea lui trupească ce apare cel mai adeseori din pricina mesei bogate şi ospătării până la saţ“. În concluzie, „fiecare trebuie să se cerceteze pre sine cu ajutorul unui părinte duhovnicesc încercat şi cu darul dreptei socotinţe şi să nu-şi ia asupră şi un post mai presus de puterile sale, fiindcă postul e pentru om, nu omul pentru post; mâncarea e lăsată pentru sprijinirea trupului, nu să-l slăbănogească“ (Sfântul Ignatie Branceaninov, Experienţe ascetice, vol. I, Ed. Sofia, Bucureşti, 2000, pp. 139-145).