luni, 23 iulie 2012


Peşterile judeţului Gorj, monumente ale naturii

Maria Ţicleanu





În judeţul Gorj există aproximativ 2.000 de peşteri de diferite dimensiuni, unele dintre ele fiind declarate monumente ale naturii protejate de lege. Între acestea, un loc cu totul aparte îl ocupă peştera Polovragi, poziţionată pe Cheile Olteţului, în apropierea Mănăstirii "Adormirea Maicii Domnului" - Polovragi.



Unul dintre punctele forte ale judeţului Gorj îl reprezintă turismul montan, datorită monumentelor naturii cu care Dumnezeu a binecuvântat aceste plaiuri. Piese importante în constituirea acestui cadru, cele peste 2.000 de peşteri adăpostesc adevărate comori ale naturii. Unele dintre cele mai cunoscute, cum ar fi Peştera Muierilor de la Baia de Fier sau peştera Polovragi, sunt vizitate anual de zeci de mii de turişti din ţară şi din străinătate. La acelaşi nivel se plasează şi peştera Cloşani, peştera de la Mănăstirea Tismana, peştera Gura Plaiului de la Topeşti-Tismana, precum şi multe altele. Aşa se face că cele mai vizitate obiective turistice naturale sunt cele din zona carstică, zonă situată pe bordura sudică a Carpaţilor. Potrivit profesorului Petru Rădulea, peşterile sunt "cavităţi subterane de dimensiuni mari care comunică cu suprafaţa prin una sau mai multe deschideri, numite guri. Ele au un sistem complex de galerii şi chiar mai multe etaje care comunică între ele".
Cadrul natural pitoresc al judeţului Gorj este legat atât de speologie, cât şi de turismul montan de aventură şi de drumeţii. Gorjul are, în plus, zone foarte bune pentru zborul cu parapanta sau deltaplanul sau pentru rafting, cicloturism ori pescuit sportiv.
Peştera care a găzduit tezaurul Băncii Naţionale a României
Peştera de la Mănăstirea Tismana mai este cunoscută şi sub denumirea de Peştera Tezaurului, întrucât, spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, aici a fost depozitat tezaurul Băncii Naţionale a României. Are o lungime de 200 m şi poate fi vizitată. În apropierea peşterii, turiştii pot vedea mai multe adăposturi săpate în stâncă. Aici, cu secole în urmă, au vieţuit numeroşi pustnici, sub ocrotirea spirituală a Sfântului Nicodim de la Tismana.
Întreg bazinul hidrografic al râului Tismana însumează 20 de peşteri de diverse forme, care impresionează întotdeauna prin frumuseţea şi sălbăticia lor. La nord de satul Topeşti se află peştera Gura Plaiului, care are o lungime de 150 m. A fost declarată monument al naturii. Va putea fi vizitată după obţinerea tuturor avizelor necesare. În zona comunei Runcu şi a Cheilor Sohodolului, turiştii pot vizita şi alte obiective subterane, cum ar fi peştera "Pătrunsa", peştera "Popii", "Gârla Vacii", "Peştera cu lilieci" şi "Peştera Nării".
Peştera Polovragi din Cheile Olteţului
În Cheile Olteţului, care se întind pe o distanţă de 1,5 km şi sunt extrem de pitoreşti, cu pereţi verticali, un adevărat canion cu numeroase guri de peşteră, se află una dintre cele mai vizitate peşteri din judeţul Gorj: peştera Polovragi. Aceasta este rezultatul activităţii unui vechi curs subteran al râului Olteţ. Aici, la Polovragi, peştera, Cheile Olteţului şi Mănăstirea Polovragi alcătuiesc un complex turistic preferat de pelerinii din întreaga ţară şi nu numai. Pentru frumuseţea peisajului, Polovragii au devenit unul dintre obiectivele turistice preferate de gorjeni în sfârşiturile caniculare de săptămână.
Bătrânii din zona comunei Polovragi spun că în trecutul îndepărtat peştera Polovragi a fost adăpost şi refugiu pentru haiduci. De asemenea, oamenii spun că pandurii lui Tudor Vladimirescu au depozitat în această peşteră mai multe arme aduse de la Sibiu. Una dintre legendele locului povesteşte despre zeul geto-dac Zalmoxe, care a avut lăcaşul aici, în peştera Polovragi. În apropiere de peşteră, arheologii au descoperit urmele unei cetăţi dacice antice. Anual, peştera Polovragi este vizitată de peste 13.000 de turişti.
Monument plin de legende: Peştera Muierilor
Cea mai cunoscută din cele 2.000 de peşteri gorjene rămâne totuşi Peştera Muierilor, situată în apropierea localităţii Baia de Fier. Peştera este un adevărat monument al naturii, care conţine originale concreţiuni calcaroase, ce dau fantezie şi splendoare locului. Sălile acestei rezervaţii speologice au nume sugestive - "Sala liliecilor", pentru că adăposteşte numeroase colonii de lilieci, sau "Galeria urşilor", pentru că aici s-au găsit oseminte ale ursului de cavernă. Legenda leagă numele acestei peşteri de faptul că ea a servit drept adăpost pentru femei şi copii în epoca migraţiei popoarelor barbare. Această peşteră este situată în versantul drept al Cheilor Galbenului, fiind considerată de specialişti ca o peşteră mare. Galeria principală şi cea electrificată sunt cele vizitabile. Profesorul Petru Rădulea spune în cartea sa "Geografia Gorjului" că în această peşteră s-au găsit urme ale unei aşezări paleolitice. "Dăltuirea picăturii de apă în subteran ne-a lăsat inedite frumuseţi, care constituie un deosebit patrimoniu turistic ce trebuie pus în valoare şi ocrotit pentru o bună dezvoltare economică durabilă în Gorj", spune profesorul Petru Rădulea.
Peştera Muierilor este prima peşteră electrificată din România.

joi, 19 iulie 2012


Cultul Sfintei Cruci în tradiţia satelor Gorjului :

Un legământ al sufletului pentru cel adormit


Pr. Dragomir şi Maria Ţicleanu


În satele din partea estică şi sudică a judeţului Gorj încă se mai păstrează tradiţia crucilor de jurământ. Viu colorate, purtând pe ele semnele tradiţiei noastre olteneşti, sfintele odoare stau adânc înfipte pe marginea drumului sau aşezate în ramurile copacilor.


Crucile de jurământ se întâlnesc în comunele Aninoasa, Turburea, Hurezani, Plopşoru, Licurici, Vladimir şi nu numai. Sătenii spun că acestea sunt "casa sufletului", pentru că sufletul, după ce iese din trup, se "plimbă" prin locurile cunoscute vreme de 40 de zile, după care se ridică la cer. În umblarea sa vine şi se odihneşte la crucea de lemn, de jurământ. De aceea, bătrânii spun că aici este "casa sufletului". Acest obicei este unic în România, întâlnit doar în Gorj, tocmai de aceea în acest judeţ există şi un muzeu al crucilor. Vizitatorii pot admira toate aceste tradiţii în satul Măceşu. Aici pelerinul poate admira crucile de lemn, frumos împodobite cu motive populare gorjeneşti, transmise din tată-n fiu, până astăzi.


Zborul sufletului spre cer
"Crucile de jurământ" sunt făcute întotdeauna din lemn. Pentru a le feri de intemperiile timpului, meşterul le aşază sub acoperiş de şindrilă. Etnologii spun că scândurile din acoperişul crucii semnifică atât coborârea, cât şi înălţarea sufletului. "Aceste cruci de jurământ sau de pomenire se pun la 40 de zile de la moartea omului. Cele 40 de zile reprezintă timpul după care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer după Înviere. Aşa, la fel cum S-a înălţat Domnul, se înalţă şi sufletele noastre. De aceea, unele cruci se pun în copaci, să fie mai sus, spre Dumnezeu şi Rai", spune tanti Mioara din Aninoasa.
În Aninoasa, Plopşoru sau Hurezani vezi sute de cruci prinse pe trupurile bătrâne ale copacilor. La răscruce de drumuri, în mijlocul câmpiilor sau în apropierea apelor, sătenii merg la 40 de zile de la decesul celui drag şi-i aşază, cu mult respect, o cruce de lemn. Bătrânii satelor spun că fiecare sătean face cel puţin o dată în viaţă un jurământ. Când preotul vine la şase săptămâni să sfinţească această cruce, fântâna, pomana cea mare de 40 de zile, spune şi o rugăciune de dezlegare de jurământ. "Aici, la Vladimir, la şase săptămâni de la moartea unui om, preotul vine să sfinţească crucea, o punte peste fântână şi peste masa cu bucatele care se dau de pomană. De obicei, mergem la Gilort în vale, unde slobozim crucea pentru cel pe care l-am pierdut. Sunt obiceiuri din moşi-strămoşi pe care noi le respectăm cu sfinţenie", povesteşte moş Grigore.
Cruci de rugăciune
Un alt obicei străvechi întâlnit în comuna gorjeană Licurici este cel al "crucilor de rugăciune" care se aşază la porţi. Atunci când îşi aduc aminte de cei pe care i-au pierdut, gorjenii din Licurici se opresc lângă cruce pentru a rosti o rugăciune. "Le numim cruci de rugăciune şi fără ele preotul nu îţi sfinţeşte parastasul la 40 de zile de la moartea rudei. Aşa că fiecare sătean, înainte de pomana de şase săptămâni, dă comandă de o astfel de cruce. Bine, asta dacă nu ştie să o facă singur. Nu este atât de greu", spun sătenii din Licurici.
În comuna Aninoasa mai există un obicei înrădăcinat adânc în negura timpului, cel numit "stâlpul sufletului". Este legat tot de cruce. Familia care pierde pe cineva drag comandă o dată sicriul, "stâlpul sufletului". Este crucea care se pune la căpătâiul celui adormit până la aşezarea lui în mormânt, unde rămâne până la pomana de 40 de zile.
Potrivit sătenilor din satele comunei Aninoasa, "stâlpul sufletului" este făcut din lemn de brad sau de gorun şi are la mijloc şi în vârf trei crestături ce simbolizează Sfânta Treime. Stâlpul nu este mai înalt de 60 de centrimetri. În fiecare cimitir din Aninoasa, la mai toate mormintele noi întâlneşti câte un astfel de stâlp.
Aceste tradiţii aproape ancestrale, puse în legătură cu ultima împărtăşanie primită, spălarea trupului celui adormit, înhumarea şi pomenirile până la 40 de zile, sunt păstrate cu sfinţenie de toţi gorjenii din aceste localităţi, transmiţându-se din generaţie în generaţie.

Pelerin în lumea iubitorilor de Dumnezeu :

Popas duhovnicesc la Mănăstirea Lainici


Mănăstirea Lainici este unul dintre cele mai frumoase aşezăminte monahale din Arhiepiscopia Craiovei. Situată sub culme de munte, într-un peisaj feeric, "casa lui Dumnezeu din locul cu piatră" (din latinescul laios - piatră) aduce bucurie şi odihnă pelerinilor care vin să-şi plece fruntea şi genunchiul la rugăciune.

Maria Ţicleanu


Lăcaşul de cult este un loc important de pelerinaj al românilor din toată ţara şi a fost construit între anii 1812 şi 1817. Dispune de o valoroasă colecţie de artă, ce conţine icoane şi obiecte de cult. După ce am trecut de porţile mari de lemn sculptat, avem sentimentul că păşim într-o altă lume. Un Rai pământesc, plin de pioşenie şi gânduri bune. Aici ne aşteaptă Maica Domnului, cea "Grabnic Ascultătoare", icoană făcătoare de minuni, lucrată după modelul unei alte icoane care astăzi se află în Sfântul Munte. A fost aşezată la loc de cinste, alături de moaştele Sfântului Irodion, înconjurată de mireasma florilor aduse de credincioşi ca daruri. "Am îngenuncheat în faţa icoanei ca şi cum era cel mai firesc lucru ce se putea face. M-am rugat din suflet, pentru multe, pentru cei dragi, pentru prieteni. E o linişte, o pace mai bine spus, ce te cuprinde când stai în faţa acestei icoane. Credinţa în Dumnezeu e foarte importantă în viaţa mea", a povestit, pe şoptite, o credincioasă. Despre darurile duhovniceşti pe care le-a oferit şi le oferă în fiecare zi această sfântă icoană, părintele arhimandrit Ioachim Pîrvulescu, stareţul cinstitului aşezământ, spune: "Această icoană a fost executată special pentru Mănăstirea Lainici, este o copie după icoana de la Muntele Athos. Este a cincea copie care s-a făcut în ultimii 100 de ani. Este o floare a Lui Dumnezeu adusă din Grădina Maicii Domnului, Muntele Athos".


Datoria găzduirii pelerinilor


De sute de ani, Mănăstirea Lainici sau "Mireasa din Defileu", aşa cum este numită în tradiţia populară, îşi primeşte la fel credincioşii şi pelerinii. Mii de oameni păşesc aici, din toată ţara: Gorj, Dolj, Hunedoara, Vâlcea, Bucureşti, din judeţele Moldovei sau ale Ardealului. Pelerinii care vin de departe sunt găzduiţi aici şi nici unul dintre cei care vor fi găzduiţi la sfânta mănăstire nu a plătit niciodată nimic, căci primirea celor străini şi călători este datorie sfântă în aceste locuri. În acest sens, aşezământul dispune de 100 de locuri de cazare, mereu disponibile pentru cei osteniţi. "Pentru noi, a-l primi pe cel străin şi călător este mai mult decât a face o vorbă bună. Viaţa monahului, a celui singur, se dăruieşte pentru cel în nevoie. A oferi găzduire reprezintă doar o mică parte a acestui ajutor, deoarece ar trebui să facem mult mai mult, stăruind în rugăciune, milostenie şi fapte bune", spune părintele stareţ Ioachim Pîrvulescu.

În susurul Jiului, lăsăm în urmă aceste minunate locuri şi, cu pace în suflet, ne îndreptăm către tumultul existenţei noastre cotidiene, păstrând în minte faptul că am păşit pentru câteva clipe în lumea iubitorilor de Dumnezeu.

miercuri, 18 iulie 2012

       Pe vremuri nu prea îndepărtate, Frasinu avea o rezonanță mai mare decât în prezent. Documentul următor ne arată că Frasinu era Comună.


luni, 2 iulie 2012


            Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir

Sfantul si marele mucenic Dimitrie s-a nascut in cetatea Solun (Tesalonic), din parinti de neam bun si dreptcredinciosi. Tatal lui era voievod in cetatea Solunului, crezand in taina in Domnul nostru Iisus Hristos si slujind Lui. Dar nu indraznea sa marturiseasca preasfant numele Lui, caci atunci era mare prigoana asupra crestinilor din partea paganilor imparati. Temandu-se de groaznica prigonire a nelegiuitilor, tinea ascuns in sine margaritarul cel de mult pret al credintei lui Hristos. El avea in palatul sau o camara ascunsa de rugaciune, in care erau doua sfinte icoane, impodobite cu aur si cu pietre scumpe: una a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a intrupat, iar alta a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, inaintea carora intotdeauna aprindea candela si aducea tamaie si se ruga impreuna cu sotia sa cea de o credinta, adevaratului Dumnezeu, Cel ce locuieste intru cei de sus, Fiului Sau Unul nascut si Fecioarei Maria cea preanevinovata. Asemenea era si milostiv catre saraci si aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, si pentru aceasta erau in mare mahnire si se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca sa le dea mostenitori casei lor.
Dupa multa vreme au fost auziti, pentru ca, aducandu-si aminte Cel Preainalt de rugaciunile si de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest sfant si vrednic de fericire Dimitrie, la a carui nastere s-a veselit tot Solunul impreuna cu voievodul lor, care a dat la toata cetatea, dar mai ales saracilor, un mare ospat, multumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Apoi cand copilul a ajuns in varsta, ca sa poata cunoaste si sa inteleaga adevarul, l-au dus parintii in casa lor de rugaciune si, aratandu-i sfintele icoane, i-au zis: "Aceasta este icoana adevaratului Dumnezeu, Care a facut cerul si pamantul si aceasta este icoana Preasfintei Fecioare Maria, Nascatoarea lui Dumnezeu". Deci, I-au invatat pe el sfanta credinta, spunandu-i toate cele ce lumineaza cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si toate cele privitoare la desertaciunea necuratilor zei pagani si a idolilor cei neinsufletiti. Iar Dimitrie a cunoscut adevarul din cuvintele parintilor sai, dar mai ales din darul lui Dumnezeu, care incepuse a lucra intr-insul. El cu tot sufletul a crezut in Dumnezeu si, inchinandu-se sfintelor icoane, le-a sarutat cu osardie. Parintii lui, chemand in taina un preot si pe cativa crestini, prieteni ai lor, in acea ascunsa camara de rugaciune, au botezat pe fiul lor in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Copilul, luand Sfantul Botez, a invatat cu amanuntul Legea lui Dumnezeu. El crestea cu anii si cu intelepciunea, mergand cu fapte bune ca pe o scara, din putere in putere, si era in el darul lui Dumnezeu care il lumina si il facea intelept. Dupa ce a ajuns la varsta cea desavarsita, parintii lui s-au dus din vremelnica viata, lasandu-l pe Sfantul Dimitrie mostenitor nu numai al averilor, ci si al faptelor lor cele bune.
Auzind atunci imparatul Maximilian despre moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dansul pe fiul acestuia, pe Sfantul Dimitrie, si, vazandu-i intelepciunea si vitejia in razboi, l-a facut antipat si i-a incredintat lui Tesalonicul, zicandu-i: "Pazeste patria ta si s-o cureti de necuratii crestini, ucigandu-i pe toti cei care cheama numele lui Iisus Hristos Cel rastignit". Sfantul Dimitrie, luand de la imparat dregatoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetateni si indata a inceput a marturisi inaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care il preamarea, precum si a invata pe toti credinta. El a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducandu-i pe ei la cunostinta adevaratului Dumnezeu si dezradacinand inchinarea la idoli. Apoi, nu dupa multa vreme s-a facut cunoscut imparatului Maximilian ca Dimitrie, antipatul, este crestin si pe multi ii aducea la credinta sa, lucru pe care auzindu-l imparatul, s-a maniat foarte tare. Intorcandu-se atunci de la razboiul pe care l-a purtat cu scitii si cu sarmatii, pe care i-a supus sub stapanirea imparatiei Romei si venind biruitor, a facut din cetate in cetate praznice si jertfe idolesti, apoi a venit si in Tesalonic. Dimitrie, inca inaintea venirii imparatului in Solun, a incredintat toata averea sa unui credincios slujitor al sau, pe care il chema Lupul, si l-a insarcinat cu toata bogatia ce ramasese de la parintii lui, aurul, argintul, pietrele de mare pret, si hainele, sa le imparta in graba la cei carora le trebuiau si la saraci, zicand: "Imparte bogatia cea pamanteasca, ca sa cautam pe cea cereasca". Iar el s-a pus pe rugaciuni si pe post, pregatindu-se inainte pentru a primi cununa cea muceniceasca. Imparatul a intrebat daca sunt adevarate cele auzite despre Dimitrie. Iar Dimitrie, stand inaintea imparatului, cu mare indrazneala a marturisit ca el este crestin si a defaimat inchinarea de idoli cea paganeasca. Atunci imparatul a poruncit sa fie dus nu in temnita cea de obste, ci intr-un loc mai defaimat, intr-o baie mare si veche, care era aproape de palatele unde sedea imparatul. L-au pus, deci, pe sfant in camarile acelei bai, care era adanca si in care, intrand el, se ruga, graind ca David: "Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte Doamne, ca sa imi ajuti mie, grabeste, ca Tu esti rabdarea mea Doamne, Doamne, nadejdea mea din tineretile mele. Spre Tine m-am intarit din pantece, din sanul maicii mele, Tu esti acoperitorul meu pana ce voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea, cand voi canta Tie si limba mea toata ziua va invata dreptatea Ta".
Sfantul Dimitrie sedea acolo in temnita ca intr-o camera luminoasa, cantand si slavind pe Dumnezeu. Apoi sfantul a vazut o scorpie inaintea sa, care voia sa-l muste de picior; iar el, insemnandu-se cu semnul crucii si dupa ce a zis: "In numele lui Hristos care a zis sa calcam peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului", a calcat peste scorpia aceea. Stand asa in temnita, a fost cercetat de ingerul lui Dumnezeu care i s-a aratat intru lumina mare, cu o preafrumoasa cununa din Rai, si i-a zis lui: "Pace tie, patimitorule al lui Hristos, Dimitrie! Imbarbateaza-te si te intareste si biruieste pe vrajmasii tai". Zicandu-i acestea, i-a si pus cununa pe cap. Iar sfantul a raspuns: "Ma bucur intru Domnul si ma veselesc intru Dumnezeu, Mantuitorul meu". Si sfantul se aprindea cu inima catre dragostea lui Dumnezeu, voind sa-si verse cu osardie sangele sau pentru Dansul.
In acea vreme imparatul se indeletnicea cu jocuri publice si cu privelisti; pentru ca imparatii elinilor, in vremea de demult, aveau obiceiul ca atunci cand intrau intr-o cetate puneau pe oameni sa se lupte, aruncau pietre si sareau, apoi aruncau cu sulite la semn si se luptau cu pumnul. Acest fel de lupte se numeau pentatlon si cei care ar fi biruit in aceste cinci lupte primeau daruri de la imparat. Imparatul a vrut sa vada aceste cinci feluri de lupte si s-a asezat la un loc inalt ca sa-i vada pe luptatori, intre care era si vestitul Lie, din neamul vandalilor. Acesta era inalt cu trupul, puternic cu virtutea si infricosat la chip, caruia i-a facut un loc inalt de priveliste. Imparatul se bucura, vazand cum acel Lie se lupta cu oamenii cei viteji si ii ucidea pe ei, aruncandu-i de sus in sulite: Mai era acolo si tanarul crestin Nestor, cunoscut Sfantului Dimitrie. Acela, vazand pe Lie ca ucide pe multi si mai ales ca ii pierde pe crestini fara crutare, s-a aprins de ravna si, vrand sa se lupte cu Lie, a alergat la Sfantul Dimitrie care era in temnita si i-a spus lui despre luptatorul Lie ca a ucis multime de crestini. Nestor cerea de la dansul binecuvantare si rugaciuni, ca sa-l poata birui pe acel nemilostiv ucigas de oameni. Sfantul Dimitrie, insemnandu-l pe el cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: "Du-te si il vei birui pe Lie, marturisind pe Hristos". Apoi Nestor a alergat in acel loc si cu mare glas a strigat: "O, Lie! Vino sa ne luptam amandoi!". Imparatul, sezand la loc inalt si privind pe oameni luptandu-se, daca a vazut pe Nestor tanar si frumos la fata, fiind cam de douazeci de ani, l-a chemat la dansul si i-a zis: "Tinere, pentru ce nu-ti cruti viata ta? Oare nu vezi pe cati i-a biruit Lie si cat sange a varsat? Nu iti este mila de frumusetea ta si de tineretea ta? Daca esti sarac, vino sa te imbogatesc, numai nu te duce sa te lupti cu Lie, ca o sa-ti pierzi viata". A raspuns Nestor: "Imparate, eu sarac nu sunt, nici nu vreau sa-mi pierd viata, ci vreau sa ma lupt cu Lie si sa-l biruiesc pe el". Acestea zicandu-le, striga: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!" Apoi a inceput sa se lupte cu potrivnicul, pe care, trantindu-l jos in sulitele cele ascutite, l-a omorat. Imparatul s-a mahnit foarte tare de pierderea lui Lie, mai mult decat daca ar fi cazut el din imparatia sa. Chemand la el pe Nestor, i-a zis: "Tanarule, cu ce farmece l-ai biruit pe Lie? EI a omorat atitia oameni mai puternici decat tine si tu cum l-ai omorat pe dansul?" Sfantul Nestor a raspuns: "Imparate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevaratul Dumnezeu, am facut aceasta". Acestea daca le-a auzit paganul imparat, s-a maniat foarte tare si a poruncit unui boier pe care il chema Marchian, sa-l scoata pe Nestor afara de poarta cea de aur si sa-i taie capul cu cutitul. In acest chip s-a sfarsit Sfantul Nestor, dupa cuvantul Sfantului Dimitrie.
Nu s-a mangaiat imparatul pentru pierderea lui Lie, caci toata ziua si toata noaptea era mahnit. Apoi afland ca Dimitrie a fost pricinuitorul mortii lui Lie, a poruncit sa-l ucida pe el cu sulitele. "Precum Lie a fost aruncat in sulite de Nestor si a murit, asa si Dimitrie sa fie strapuns cu sulitele, ca de aceeasi moarte sa moara cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie" - asa zicea imparatul. Dar s-a inselat nebunul imparat, socotind ca sfintii mor cu aceeasi moarte ca si pacatosii, pentru ca moartea pacatosilor este cumplita, iar a sfintilor este cinstita inaintea Domnului.
Incepand a se lumina de ziua, in ziua de douazeci si sase a lunii octombrie, au intrat ostasii in temnita si, aflandu-l pe Sfantul Dimitrie stand la rugaciune, l-au impuns pe el cu sulitele. Intaia sulita cu care a fost impuns a fost in coasta dreapta, in locul in care a fost impuns si Hristos pe cruce. Caci sfantul, cum a vazut pe ostasi, singur a ridicat mana dreapta si acestia I-au si impuns. Astfel, inchipuind patima lui Hristos Domnul, Cel impuns cu sulita, sfantul si-a dat in mainile Lui cinstitul sau suflet. Iar trupul lui care zacea pe pamant fara cinste, mergand noaptea un oarecare dintre credinciosi, l-a luat in taina si l-a ingropat.
Cand Sfantul Dimitrie a fost strapuns de sulite in temnita de catre ostasi, era de fata la moartea lui si credinciosul sau slujitor, cel pomenit mai inainte, Lupul. Acela a luat haina stapanului sau cea inmuiata in sange. La fel si inelul lui l-a inmuiat in sange si multe minuni facea cu haina si cu inelul, tamaduind toate bolile si gonind duhurile cele viclene, incat s-a dus vestea minunilor prin tot Solunul si toti bolnavii alergau la dansul. Afland despre acestea Maximilian, a poruncit ca sa-l prinda pe fericitul Lupul si sa-i taie capul. Si astfel, sluga cea buna si credincioasa a sfantului s-a dus la Domnul dupa stapanul sau, adica dupa Sfantul Dimitrie, caci unde este stapanul, acolo sa fie si sluga lui. Apoi, nu dupa multa vreme, a inceput prigoana asupra crestinilor. Deasupra mormantului Sfantului Dimitrie era zidita o biserica mica, in care se savarseau multe minuni si bolnavii primeau tamaduire. Atunci, un boier din cei mari, slavit si credincios, din partile Iliricului, pe nume Leontie, fiind cuprins de o boala grea si nevindecabila, a alergat cu credinta la Sfantul Mare Mucenic Dimitrie. Cand au ajuns la biserica sfantului, l-au asezat in acel loc unde se aflau in pamant moastele mucenicului si indata acesta a primit tamaduire si s-a sculat sanatos, multumind lui Dumnezeu si preamarind pe Sfantul Dimitrie, placutul Lui. Acesta a vrut sa zideasca sfantului o biserica mare si frumoasa in semn de multumire.
Daramand biserica cea mica, cand s-a inceput temelia celeilalte biserici, au fost gasite moastele Sfantului si Marelui Mucenic Dimitrie intregi si nestricate, din care au izvorat mir frumos mirositor si a umplut toata cetatea de mireasma buna. Apoi s-a adunat tot poporul si cu bucurie au luat din pamant moastele sfantului si s-a tamaduit multime de bolnavi, prin ungerea cu mirul care izvora. Leontie, bucurandu-se, nu atat pentru sanatatea sa, cat pentru aflarea sfintelor moaste, degraba a savarsit lucrul pe care il incepuse si a ridicat in acel loc o biserica preafrumoasa in numele Sfantului Mare Mucenic Dimitrie. Intr-insa a pus cinstitele lui moaste, intr-o racla ferecata cu aur si impodobita cu pietre de mare pret. Apoi, cumparand sate si vii, le-a dat bisericii spre intretinerea celor ce sluteau in ea. Leontie, intorcandu-se la locul sau, a vrut sa ia cu sine o parte din moastele sfantului, ca sa zideasca. o biserica si in patria sa. Dar sfantul, aratandu-i-se in vis, i-a zis sa nu indrazneasca a lua ceva din moastele lui. Atunci el a luat numai giulgiul cel inmuiat in sangele sfantului si, punandu-l in racla de aur, a plecat: Multe minuni s-au facut pe cale cu acel giulgiu, prin puterea rugaciunilor sfantului, caci trecand el un rau mare si foarte tulburat de o furtuna, pentru care era cuprins de mare frica, i s-a aratat Sfantul Mucenic Dimitrie, zicandu-i: "Racla cu giulgiu ia-o in mainile tale si nu te teme". Astfel facand el, a reusit sa treaca impreuna cu insotitorii sai, fara primejdie raul acela. Ajungand in patria sa a zidit o preafrumoasa biserica in cinstea sfantului mucenic. Acolo s-a vindecat Marin, eparhul Iliricului, care era plin de rani din cap si pana la picioare. De asemenea, au mai fost tamaduiti unul caruia ii curgea sange din nari si unul indracit a fost izbavit si multe alte minuni se savarseau acolo cu ajutorul rugaciunilor sfantului. Insa multe minuni se faceau in Tesalonic, acolo unde se aflau moastele lui cele sfinte. Apoi a fost o foamete mare in Tesalonic, incat mureau oamenii din pricina lipsei de hrana. Sfantul mucenic Dimitrie, nesuferind sa vada oamenii din cetatea sa pierind de foame, s-a aratat pe mare corabierilor, inconjurand limanurile, adaposturile si ostroavele, apoi a poruncit corabierilor care duceau grau sa mearga in Tesalonic. Astfel a izbavit cetatea sa de foamete.
Cand dreptcredinciosul imparat Iustinian a zidit o preafrumoasa biserica in Constantinopol, in numele intelepciunii lui Dumnezeu, Biserica Sfanta Sofia, a trimis in Tesalonic barbati cinstiti ca sa aduca de acolo o parte din moastele Sfantului Mucenic Dimitrie, pentru impodobirea si sfintirea acelei biserici noi. Ajungand trimisii la Tesalonic si apropiindu-se de cinstita racla a sfantului, deodata a iesit foc din racla, dogorind pe toti si un glas infricosat din acel foc, zicea: "Sa nu indrazniti". Toti cei ce erau acolo au cazut de frica si, luand numai tarana din acel pamant, s-au dus la imparat. Spunandu-i cele ce s-au petrecut, s-au mirat toti de cele ce au auzit. Iar tarana luata de la mormantul sfantului mucenic a dat-o jumatate imparatului, iar cealalta jumatate au pus-o in camara unde se pastrau vasele bisericii.
Altadata un tanar, pe care il chema Onisifor, era randuit la biserica Sfantului Dimitrie sa aprinda lumanarile si sa ingrijeasca candelele. Acela, fiind indemnat de diavol, fura lumanarile si le vindea in taina si isi facea cistig necinstit. Iar sfantul, nesuferind un lucru rau ca acesta ce se facea in biserica lui, i s-a aratat in vis lui Onisifor, si fapta cea rea a lui a mustrat-o cu iubire de oameni, zicandu-i: "Frate Onisifore, nu-mi este placut lucrul pe care il faci tu, ca furi lumanarile si faci paguba celor ce le aduc, dar mai ales tie. Ca celui ce face unele ca acestea ii creste osandirea. Deci lasa-te de aceste apucaturi rele si te pocaieste". Onisifor, sculandu-se din somn, s-a rusinat de fapta sa si se temea. Dar dupa o vreme a uitat invatatura mucenicului si a inceput obiceiul sau cel rau, de a fura lumanarile. Odata, unul din dreptcredinciosii cetateni, sculandu-se foarte de dimineata, a venit la biserica si a adus niste lumanari foarte mari pe care, aprinzandu-le, le-a dus la mormantul Sfantului Mucenic Dimitrie, apoi, rugandu-se, s-a dus. Iar Onisifor, mergand spre acele lumanari, si-a intins mana sa le ia si indata a auzit un glas din mormantul sfantului mucenic, zicandu-i: "Iarasi faci acelasi lucru rau?" Onisifor, fiind lovit de acest glas, a cazut rau la pamant si zacea ca un mort, pana ce a venit unul din clerici care l-a ridicat pe el, uimit de spaima. Apoi, abia venindu-si in fire, si-a marturisit inaintea tuturor pacatul si le-a povestit despre aratarea cea dintai a sfantului in vis, cat si cea despre a doua mustrare a mucenicului si toti s-au inspaimantat, auzind aceasta.
De multe ori Sfantul Mare Mucenic Dimitrie ti-a izbavit cetatea Solunului de navalirea si de asuprirea barbarilor. In vremea imparatului Mavrichie, fiind razboi cu arabii si cetatea Solunului fiind inconjurata si tare batuta de barbari, atunci era in cetate un om temator de Dumnezeu si foarte imbunatatit, care se numea Ilustrie. Acesta, venind noaptea in biserica Marelui Mucenic Dimitrie, in pridvor fiind, se ruga cu toata taria lui Dumnezeu si purtatorului de chinuri al lui Hristos pentru apararea cetatii sale si i s-a facut o vedenie infricosata. A vazut doi tineri luminati, ca unii din cei ce stau inaintea fetei imparatului, venind in biserica sfantului. Aceia erau ingerii lui Dumnezeu in fata carora s-au deschis usile singure si ei au intrat inauntru. Apoi a intrat si Ilustrie dupa dansii, vrand sa vada ce va fi. Iar cei ce intrasera, cu glas mare au zis: "Unde este stapanul cel ce locuieste aici?". Si iata, s-a aratat alt tanar, ca un slujitor, zicand: "Ce aveti cu el?" Iar ei au zis: "Domnul ne-a trimis la dansul ca sa-i spunem un cuvant". Iar slujitorul, aratand spre mormantul sfantului, a zis: "Aici este". Iar ei au zis slujitorului: "Spune-i despre noi". Si mergand, slujitorul a ridicat perdeaua si a iesit Sfantul Dimitrie in intampinarea lor, cu acel chip precum era zugravit pe icoana. Era luminat ca soarele, incat nu-i era cu putinta lui Ilustrie sa priveasca la dansul, ci tremura de frica, vazand ceea ce se petrecea.
Apoi, cei ce au venit l-au sarutat pe Sfantul Dimitrie, iar el a grait catre dansii: "Va multumesc, dar pentru ce ati venit la mine?" Iar cei ce venisera au raspuns: "Stapanul ne-a trimis pe noi la sfintia ta, poruncindu-ti ca sa-ti lasi cetatea si sa mergi la Dansul, vrand ca sa o dea pe ea vrajmasilor". Acestea auzindu-le mucenicul, a lacrimat, plecandu-si capul. Iar slujitorul zicea catre cei ce au venit: "Daca as fi stiut ca venirea voastra imi aduce intristare, nu as fi spus Stapanului meu de voi". Apoi Sfantul Mucenic Dimitrie a inceput a grai: "Oare asa voieste Domnul si Stapanul tuturor ca aceasta cetate, pe care a rascumparat-o cu sange, sa o dea in mana vrajmasilor, celor ce nu-L cunosc pe El si nu cred intr-Insul, nici nu cinstesc numele cel sfant al Lui?" Iar cei ce venisera i-au raspuns: "De nu ar fi voit asa Stapanul nostru, nu ne-ar fi trimis pe noi la sfintia ta". Iar el le-a zis: "Mergeti, fratilor, sa spuneti Stapanului meu ca asa zice Dimitrie, robul Sau: Stiu indurarile Tale, iubitorule de oameni, Stapane, Doamne, care covarsesc pacatele noastre, incat chiar faradelegile a toata lumea nu biruie milostivirea Ta. Tu pentru pacatele noastre Ti-ai varsat Sangele Tau, si Ti-ai pus sufletul pentru noi. Deci, arata-Ti mila Ta si spre aceasta cetate si sa nu poruncesti sa o las pe ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de straja cetatii acesteia, Tie ma voi asemana, Stapanul meu, caci imi voi pune sufletul pentru cetateni. Si de vor pieri acestia, sa pier si eu cu dansii. Dar sa nu pierzi, Doamne, cetatea in care se pomeneste numele Tau cel sfant, caci cu toate ca a gresit poporul Tau, totusi nu s-a departat de la Tine si Tu singur esti Dumnezeul celor ce se pocaiesc". Apoi l-au intrebat cei ce venisera: "Asa sa raspundem din partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?" A zis Dimitrie: "Da, fratilor, asa sa-I spuneti. Pentru ca stiu ca nu pana la sfarsit se va iuti, nici in veac se va mania". Acestea zicandu-le, a intrat in mormant si s-a inchis in sfintita racla. Iar cei ce au vorbit cu dansul s-au facut nevazuti. Toate acestea Ilustrie le-a vazut si le-a auzit in vedenia aceea, apoi, sfarsindu-se vedenia, si-a venit in fire. Si se minuna foarte tare si, cazand la pamant, a multumit sfantului pentru ca are grija de cetate si el roaga pe Stapanul sa nu fie dati in mainile vrajmasilor lor. Iar a doua zi a spus toate acestea poporului si-l intarea spre vitejeasca impotrivire asupra vrajmasilor. Auzind acestea, cu lacrimi strigau catre Dumnezeu, cerand mila, iar pe sfantul mucenic Dimitrie il chemau ca sa le fie intotdeauna in ajutor, dupa cum si pana aici s-au pazit intregi prin apararea lui. Deci, indata s-au dus vrajmasii de la zidurile cetatii cu rusine, neputand sa ia cetatea cea pazita de marele placut al lui Dumnezeu, si s-au intors deserti in ale lor. Astfel isi apara cetatea sa Sfantul Mucenic Dimitrie.
Apoi pe multi i-a eliberat din robia barbarilor, caci aratandu-i-se unui episcop care era prins de barbari si legat, l-a dezlegat de legaturi si l-a dus pana la Tesalonic. Dupa aceea, navalind barbarii in hotarele Tesalonicului si robind multi oameni dimprejurul cetatii, au luat pe doua fecioare frumoase si, ducandu-le in pamantul lor, le-au daruit stapanitorului. Amandoua erau iscusite la lucrul gherghefului, facand in cusaturi tot felul de flori si de pomi, pasari, fiare si chipuri omenesti. Instiintandu-se stapanitorul de mestesugul lor, le-a zis: "Am auzit ca in pamantul vostru este un Dumnezeu mare, anume Dimitrie, si face multe minuni. Deci sa-mi coaseti pe panza curata chipul aceluia, ca si eu sa ma inchin lui". Iar fecioarele i-au zis: "Dimitrie nu este Dumnezeu, ci mare sluga a lui Dumnezeu si ajutor al crestinilor. Noi nu indraznim a face aceasta, stapanitorule, pentru ca stim ca nu voiesti ca sa-l cinstesti, ci sa-l batjocoresti". Iar stapanitorul a zis: "In mainile mele este viata si moartea voastra, alegeti voi ce voiti: sau sa faceti ceea ce va poruncesc si sa fiti vii, sau daca nu impliniti porunca, sa muriti indata". Iar ele, de frica mortii, au inceput sa coase pe o panza subtire chipul Sfantului Mucenic Dimitrie. Sosind ziua sfintei lui pomeniri, au terminat de cusut chipul mucenicului si noaptea, sezand fecioarele la gherghef, s-au plecat peste chipul acela si au inceput sa planga, zicand: "Sa nu te manii pe noi, mucenice al lui Hristos, pentru ca stim ca nelegiuitul stapanitor are sa batjocoreasca sfantul tau chip. Sa stii ca noi nu am voit sa inchipuim sfanta ta fata, dar fara de voie am facut aceasta, temandu-ne de moartea cea cumplita". Astfel plangand deasupra chipului, au adormit. Si precum oarecand ingerul a luat pe Avacum, asa si sfantul Dimitrie, luand pe acele fecioare cu chipul, le-a dus in acea noapte in Tesalonic, cand era praznicul sau, si le-a pus in biserica langa mormantul sfantului, pe cand se facea cantarea cea de toata noaptea. Poporul, vazand aceasta minune, s-a mirat, iar fecioarele acelea, desteptandu-se, au strigat: "Slava lui Dumnezeu! Dar unde ne aflam?" Si li se parea ca sunt in vis. Apoi, cunoscand cu adevarat ca sunt in Tesalonic si vazand mormantul sfantului si popor mult stand in biserica, cu mare glas au multumit izbavitorului lor, Sfantului Mucenic Dimitrie si toate cele intamplate le-au spus tuturor. Si s-au bucurat solunienii de aceasta minune preaslavita si au praznuit cu bucurie ziua Sfantului Dimitrie, iar chipul cel cusut l-au pus inaintea altarului.
In vremea in care era sa se predea Tesalonicul in mainile agarenilor (turcilor), mergand cativa crestini cucernici la Tesalonic in ziua praznicului Sfantului Mare Mucenic al lui Hristos, Dimitrie, erau pe drumul cel imparatesc care duce la Vardari, acolo unde se uneste drumul ce vine de la Tesalonic cu drumul ce vine de la Larisa. Aceia au vazut aievea un om in chip de ostas, care venea de la Tesalonic si un altul in chip de arhiereu, care venea pe drumul de la Larisa si s-au intalnit amandoi. Mai intai ostasul a zis catre arhiereu: "Bucura-te Ahilie, arhiereul lui Dumnezeu!". Arhiereul a raspuns: "Bucura-te si tu, ostasule al lui Hristos, Dimitrie". Iar crestinii aceia auzind astfel de nume, au stat cu frica la o parte ca sa vada sfarsitul. A zis iarasi ostasul catre arhiereu: "De unde vii, arhiereule al lui Dumnezeu, si unde te duci?" Atunci Sfantul Ahilie a lacrimat si i-a zis: "Pentru pacatele si faradelegile lumii, mi-a poruncit Dumnezeu sa ies din Larisa, pe care o pazeam, caci are de gand s-o dea in mainile agarenilor. Deci, am iesit de acolo si ma duc unde imi va porunci". "Dar tu, a zis Ahilie, de unde vii ostasule al lui Hristos, Dimitrie? Te rog spune-mi?!". Atunci a lacrimat si Sfantul Dimitrie si i-a zis: "Eu tot asemenea am patimit, arhiereule Ahilie. De multe ori am ajutat tesalonicenilor si i-am izbavit din robie, de primejdie aducatoare de moarte si de toata neputinta. Insa acum, pentru multele pacate si faradelegile lor, S-a departat Dumnezeu de la dansii si mi-a poruncit sa-i las, ca cetatea sa fie cucerita de agareni. Deci, pentru aceasta am ascultat porunca Lui si indata am iesit de acolo si ma duc unde imi va porunci". Zicand acestea, amandoi si-au plecat capetele la pamant si au plans, iar dupa aceea s-au sarutat si si-au luat ziua buna unul de la altul si indata s-au facut nevazuti. Cand au vazut aceasta minune, crestinii aceia n-au mai indraznit sa se duca la Tesalonic, ci s-au intors inapoi, povestind vedenia si minunea aceea.
Dupa aceasta, n-a trecut o luna si Tesalonicul, precum si Larisa, au fost cucerite de turci. Apoi multe alte minuni a facut sfantul, spre slava lui Dumnezeu in Treime, Caruia se cade cinste, multumita si inchinaciune de la toata faptura, in veci. Amin.
 Biserica ,,Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir,


Parohia Frasinu, Sat Rogojina, Jupanesti, Gorj