sâmbătă, 14 septembrie 2013

Cu ajutorul Lui Dumnezeu și al enoriașilor, Bisericile Parohiei Frasinu au o față nouă

Doamne ajută!
Nu am mai scris de multă vreme pe acest blog și vă cer iertare. Fiind o zi de sărbătoare și găsind timpul necesar, am decis să postăm informații îmbucurătoare din Parohia Frasinu-Gorj. Cu ajutorul bunului Dumnezeu și al enoriașilor, oameni plini de credință din Parohia Frasinu, am reușit să efectuăm mai multe lucrări care erau necesare la lăcașurile de cult din parohie.
La Biserica din Rogojina am restaurat și mutat troița veche de aproximativ 100 de ani, am făcut gard metalic de împrejmuire a lăcașului de cult, am făcut pardoseala din Sfântul Altar, am primit prin bunăvoința unui om cu suflet mobilier bisericesc nou.



La Biserica din Moțești, cu ajutorul uneia dintre familiile din parohie, oameni cu totul deosebiți, am schimbat ușa de la intrarea în sfântul lăcaș, tabla de pe acoperișul bisericii a fost vopsită, fiind ruginită și având nevoie de un strat de lac protector. De asemenea, am vopsit gardul din împrejurul bisericii, urmează, până la sfârșitul anului, să realizăm gardul de la cimitir.
La Biserica Cocoanei din Frasinu, frumosul nostru monument istoric de o însemnătate deosebită, am făcut aleea de ciment în trepte cu balustradă metalică pe partea dreaptă, am construit o clopotniță nouă și am mutat în ea clopotul, care se afla în turla bisericii. Am achiziționat și o cruce de altar.
La Biserica Sfinții Arhangheli din Frasinu am realizat gardul de împrejmuire și la biserică și la cimitir. La cimitir am reușit să lărgim terenul datorită unor enoriași care ne-au donat o suprafață de teren.În urmă cu foarte puțin timp, tot cu ajutorul enoriașilor, am renovat la exterior lăcașul de cult.
Am plantat flori și pomi decorativi la două biserici.
Vom posta și fotografii grăitoare. Mai avem multe de făcut, dar cred cu tot sufletul că vom reuși în ceea ce ne propunem. Le mulțumesc din suflet tuturor celor care ne-au ajutat și bunului Dumnezeu, în primul rând. Multă sănătate!
Închei cu un citat din Părintele profesor Dumitru Stăniloae, care spunea că „dacă Fiul lui Dumnezeu a deplasat, prin naşterea ca om din Fecioară, legea rigidă adusă de păcat, iar prin Înviere S-a ridicat peste puterea morţii, ca altă formă a legii rigide a materiei trupului în viaţa de după Înviere a Sa şi a noastră, ne ridică deplin la libertatea faţă de legile materiei, de sub robia lor.“ (Dumitru Stăniloae, „Iisus Hristos lumina lumii şi îndumnezeitorul omului“, Editura Anastasia, Bucureşti, 1993, p. 101).